Nu scăpăm de ploi! O nouă informare meteo de vreme rea, emisă de meteorologi!
Nu scăpăm de vremea rea, chiar dacă vara a început! Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de marți, 8 iunie, ora 12:00, până joi, 10 iunie, ora 23:00.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 08 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.
Notă: Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Sursa foto: Pexels.com